Nu vreau să vă obosesc. Ba chiar cei ce mă urăsc ajung la disperare că tot scriu ca un bezmetic. 

Dar e prea devastator. 

O mămică din Vaslui imi scrie. Copil cu autism. Zice doar mama, tata și da. E nervos. Nu răspunde la întrebări. Țipă. Urlă scurt. Nu stă în brațe, se frăsuiește și se întoarce mereu. 

Părinții fac terapie cu el, câte 70 de minute pe zi, că nu au posibilitate de mai mult. 

Vin de la Vaslui la Constanța.

Vă dați seama durere, să vii 400 de kilometri la un popă cu un fes.

 Îi citesc micuțului. E foarte frământat, dă din mâini, aruncă fesul Sfântului Ioan Rusul,  parcă-l arde, dă din cap nervos. 

Îi zic rugăciunile de sănătate. Apoi dezlegarea de lucrarea diavolului. Copilul e un înger. El nu are nicio vină, ci păcatele grele ale strămoșilor. 

La cuvintele: "îndepărtează, împrăștie, sfărâmă, zdrobește toată calea, privirea rea și nesățioasă a ochilor făcători de rele, toată lucrarea diavolului...", copilul face ochii imenși, mă fixează cu privirea (ceea ce nu mai făcuse nicio secundă), îmi pune mâna pe față, mă mângâie. 

Toate celelalte rugăciuni stă cuminte și zâmbește. 

Azi îmi scrie mama lui, plângând. 

Copilul cântă de mama focului în mașină. Are ureche muzicală perfectă.  Mama e terminată de emoție. N-a zis nimănui. Îmi scrie. Imi trimite videoclip cu un copilaș care cântă superb. Nu vi le pot arăta, că n-am acceptul mamei. 

Nu mai e nimic de spus. 

Ba da, Sfinte Ioan, te iubim plângând.