Adorm de cele mai multe ori cu dorinţa de a-l visa pe tata. Măcar în vis mi-ar plăcea să-l mai vad, să-l pot îmbrăţişa.... Acum somnul pare sa aiba un singur scop: visarea lui. Ma trezesc, în mijlocul nopţii, mă gandesc... poate l-am visat şi nu-mi aduc aminte si adorm din nou cu acelaşi gând. Poate dacă aş adormi pe mormântul lui langa cruce l-as visa mai des.. Când intri intr-un cimitir te transformi parca intr-un alt om...realizezi pe moment ca esti muritor.Crucile sunt asemeni unui covor de frunze toamna.E o liniste inspaimantatoare in cimitir... atatea vieţi gălăgioase stau acum atat de tăcute pe vecie,zeci de oameni sunt acoperiţi de pământ. Ne pot invata doar ce este moartea şi ce este tăcerea.Pe o cruce chiar am vazut scris un mesaj si parca imi striga cu ultimele puteri:"Şi tu vei ajunge aici! Si eu am fost ca tine. Şi tu vei fi ca mine”. Nu pot sa nu ma intreb:“Oare cât timp mai am?”.Sunt morţi mai multi decât frunzele cazute. E totusi ciudat că noi oamenii continuăm majoritatea să trăiam lipsiţi de bunătate, indiferenţi şi egoişti, deşi în jurul nostru sunt atat de multi morţi...Trăim ca şi cum nu am muri niciodata, parca nici nu ne-ar pasa deşi vedem cimitirele pline de morminte, trăim ca si cum am fi vesnici uităm sa ne amintim de moarte,să acceptam cel mai sigur adevăr si anume ca murim cu totii.
“Să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima pentru că într-o zi aşa va fi: chiar va fi ultima”. Ştim doar că vom muri nu ştim nici ziua, nici modul în care se va întâmpla.Într-o buna zi vom asista neputinciosi la oamenii care se vor aduna în jurul sicriului nostru, ne vor privi cu regret,cu durere, ne vor atinge pentru ultima dată, … iar noi nu vom putea face nimic. Cred ca va fi infricosator pentru suflet dupa înmormântare cand va auzi zgomotul ciocanului batând cuiele în capacul sicriului si al pământului aruncat cu lopata peste sicriu,e groaznic de trist,e finalul,viata pe pamant s-a terminat.
Crucea mormântului ramane martora lacrimilor noastre, a lumânărilor aprinse .
Dincolo de mormânt e viaţa vesnica,sa nu uitam asta.În afara de vise traiesc cu credinta învierii atunci ne vom revedea cu totii ,aceasta este speranţa care se află în adâncul inimii mele,asa pot merge mai departe.Daca de Craciun mi s-ar fi îndeplinit o dorinta...ar fi fost sa-l mai pot vedea,imbratisa macar o clipa pe tatal meu....dar unele dorinte nu ni se vor îndeplini niciodata
“Să trăim fiecare zi ca şi cum ar fi ultima pentru că într-o zi aşa va fi: chiar va fi ultima”. Ştim doar că vom muri nu ştim nici ziua, nici modul în care se va întâmpla.Într-o buna zi vom asista neputinciosi la oamenii care se vor aduna în jurul sicriului nostru, ne vor privi cu regret,cu durere, ne vor atinge pentru ultima dată, … iar noi nu vom putea face nimic. Cred ca va fi infricosator pentru suflet dupa înmormântare cand va auzi zgomotul ciocanului batând cuiele în capacul sicriului si al pământului aruncat cu lopata peste sicriu,e groaznic de trist,e finalul,viata pe pamant s-a terminat.
Crucea mormântului ramane martora lacrimilor noastre, a lumânărilor aprinse .
Dincolo de mormânt e viaţa vesnica,sa nu uitam asta.În afara de vise traiesc cu credinta învierii atunci ne vom revedea cu totii ,aceasta este speranţa care se află în adâncul inimii mele,asa pot merge mai departe.Daca de Craciun mi s-ar fi îndeplinit o dorinta...ar fi fost sa-l mai pot vedea,imbratisa macar o clipa pe tatal meu....dar unele dorinte nu ni se vor îndeplini niciodata
- joi, decembrie 25, 2014
- 0 Comments
