Afacere de succes cu plante medicinale
vineri, septembrie 14, 2018
.Femeia trăieşte în prezent din cultivarea ciulinilor de Bărăgan, a lavandei şi gălbenelelor.
„Când pleci la un astfel de drum îţi trec prin minte o grămadă de lucruri. Nici nu ştii la ce să te gândeşti. Vrei să faci bani, dar te întrebi ce-oi face cu ei? Eu m-am gândit că aş vrea să am ceva al meu, o afacere a mea la mine în ţară. Nu am crezut că se poate realiza, dar uite că am reuşit. Şi-i mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru asta”, mărturiseşte Frusinica Ionescu, cu sufletul încărcat de sinceritate.
sursa cancan.ro
A investit cei 8.000 de euro adunati cu greu într-o suprafaţă de cinci hectare de teren agricol pe care cultivă lavandă, gălbenele şi ciulini de Bărăgan.(Armurariu)
Ambiţia femeii a atras imediat privirile celorlalţi agricultori din zonă, care s-au mirat când au văzut că, în loc de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pe pământul pe care şi l-a cumpărat cresc plante medicinale.
Ambiţia femeii a atras imediat privirile celorlalţi agricultori din zonă, care s-au mirat când au văzut că, în loc de porumb, grâu sau floarea-soarelui, pe pământul pe care şi l-a cumpărat cresc plante medicinale.
Eco Agricultura cu plante medicinale: Chiar dacă poate părea iesit din comun ca lângă un lan de porumb să vezi cum răsar flori de lavandă sau cele de gălbenele, Frusinica spune că este mândră de realizarile sale. Plantele pe care le însămânţează nu sunt tratate cu produse chimice şi sunt întreţinute simplu, cu unelte agricole rudimentare.D-na Frusinica Ionescu susţine că a învăţat totul despre cultura plantelor medicinale de pe internet.
„Nu facem tehnologie aşa cum se întâmplă cu celelalte producţii agricole. Avem câţiva oameni, venim şi dăm cu sapa împreună printre rândurile de flori de lavandă, cele de gălbenele sau Armurariu. Nu este greu de loc, ba este chiar frumos şi relaxant. În plus, în primii ani, m-am documentat singură despre cum trebuie cultivate şi întreţinute. Am stat pe internet!”, spune Frusinica Ionescu.
De la plantele medicinale, Frusinica Ionescu culege doar florile ce trebuie supuse unui proces de uscare femeia transformându-si întreaga gospodărie într-un imens loc unde usucă florile.Astfel a montat în curte mai multe solarii în care pune la uscat florile de plante medicinale. Din câmp, plantele medicinale ajung direct în farmaciile naturiste din întreaga ţară. Antreprenoarea din Borduşelu a încheiat parteneriate cu producătorii de preparate medicale naturiste, care cumpără florile de lavandă, gălbenele sau scaieţii pe care ea le cultivă.
„Avem contracte de achiziţie cu firme specializate. Experţii din cadrul acestor companii ne oferă acum informaţii şi soluţii despre cum putem să cultivăm plantele medicinale. Ne este foarte utilă această colaborare”, mai spune Frusinica Ionescu. Un kilogram de flori de gălbenele poate ajunge şi la 20 de lei, în timp ce unul de seminţe de scaieţi poate depăşi 22 de lei.Problema ete ca Guvernul nu sustine aceasta activitate astfel încâi sa crezze noi oportunitati pentru fermieri cu astfel de idei de afaceri.
0 comentarii
Comentati va rog!