Trecand in ultima perioada prin niste momente foarte grele din cauza trecerii in nefiinta a celui ce mi-a fost tata si prietenul cel mai bun,m-am hotarât sa ma documentez cât pot de bine si sa scriu un articol care m-ar ajuta atât pe mine cât si alte persoane care trec prin astfel de situatii ,uneori imposibil de suportat.Pierderea unei persoane dragi este una din  probele dure ale vietii,la un moment dat toti trecem prin asta.Aceasta situatie,care are un impact deosebit asupra pshicului nostru,este ireversibila din nefericire si  trebuie sa fie acceptata ca atare.Oricare dintre noi pusi in faţa morţii,cand pierdem o persoana draga,vom simţi suferinta ca pe o profunda rana sufleteasca .Durerea este amplificatå atunci când pierderea se produce la fel ca un trasnet, intr-un mod total neasteptat,luându-ne pe nepregåtite.În momentul aflårii vestii,fiecare reacţioneazå diferit,unii pot refuza de a da crezare situatiei altii pot ajunge la isterie sau halucinatii,fiecare incearcå sa-si atenueze durerea si senzatia este una de sufocare.Ai sentimentul ca lumea s-a pråbusit,nu crezi cå o så-ţi mai revii vreodatå,nu mai vrei nimic si pe nimeni.Incet incepi sa-ţi gasesti echilbrul,viaţa revine incet-incet la normal.Sfatul psihologilor,ca sa putem depasi cumplitele momente:
1.În primul rând så acceptåm ceea ce ni se întâmplå, traim ceva deosebit de dramatic si e omenesc, sa evocam mereu evenimentul dar trebuie ca, treptat, sa ne detasam si sa revenim la viata normala.
2.Så ne exprimam emotiile! Plansul ajuta este un mijloc sigur de a diminua durerea.
3. Så nu suferim in tacere.
4. Så comunicåm, så vorbim despre ceea ce simtim despre  amintirea celui pe care l-am pierdut.
5. Så nu ne imaginam ca altii ne vorbesc de rau, toti au fost si sunt alaturi de noi(chiar de n-ar fi asa).
6. Timpul vindeca rånile
7. Så avem mai multa grija de propria persoana,sa nu neglijam sa mâncåm(chiar dacå mancarea nu intrå,parcå ar råmâne in gât)så incercåm sa dormim mai bine. Så facem un efort sa iesim treptat din izolarea sufleteasca, sa ne cautam prietenii.
8. Så ne reorganizåm viata in functie de ceea ce s-a schimbat,så ne adaptåm noilor condţii.
9. Sa-i lasam pe ceilalti sa ne ajute,så råmânem activi.
10. Så înfruntåm realitatea,så nu ne temem de a retrai amintirile.
11. Så revenim rapid la locul de munca,ne va distrage de la gandurile negre.
Desi nu vom putea uita niciodata ceea ce s-a intamplat, trebuie så depasim aceste momente... ne vom simti mai puternici!Eu mi-am pierdut tatal acum 2 saptamani si simt cå nu mai pot, nu stiu ce sa må mai fac, ma gandesc tot timpul la el si imi vine in minte uneori cå e vina mea,poate trebuia sa insist så mai meargå la un control la un alt medic.Mi-as dori sa fie acum langa mine sa ma strânga in brate si så-mi spuna cât de mult ma iubeste.Îmi este foarte greu sa trec peste aceste momente,e greu så-ţi pierzi tatal indiferent de varstå si sa iti lipseascå afectiunea cu care te-a crescut.I-as fi dat de la mine niste ani ca sa-l mai vad,sa-l mai aud dar nu ne cere nimeni parerea.....Asa a vrut Bunul Dumnezeu...De multe ori nu pot sa ma opresc din plans am o stare de parca as fi bolnava,doar as sta si as zace ,nu-mi pot lua gandul de la el nici o clipa.Vreau sa-l vad, sa-i aud vocea,mi-l imaginez stând lânga mine povestindu-mi cum e la el la munca,cine l-a mai suparat,dandu-mi sfaturi despre viata  (( .Nu pot uita momentul cand ingropat si l-am vazut pentru ultima oara,atunci cand i-au pus capacul la sicriu a fost sfâsietor.Ploua,era noroi in cimitir de un picior il bagai altul il scoteai.Se spune ca atunci când ploua îi pare råu ca pleacå.Cât a fost pe maså in caså la mama,l-am mângâiat,l-am pupat,era asa rece si înghetat,dar vroiam så-l mai strâng in brate l-am simtit aproape de mine....L-am rugat sa vinå la mine in vis,så-mi spunå ce mai face,cum e dincolo!Îl visez desi prea putine vise mi le amintesc.Durerea e foarte mare la trezire,infrunt trista realitate ca taticul nu mai e!Cum zicea intr-o zi surioara mea, as vrea sa fie mai mult noapte decat zi,pentru cå ziua s-a transformat intr-un cosmar,pentru mine înseamna multå suferintå(regrete,amintiri,realitatea cumplita)!Nu pot trece peste decesul tatålui meu drag, simt ca nu am forta sa fac fata,nu pot sa accept realitatea.Aud de la cei apropiati ca „timpul vindeca”,dar în aceste momente mi se pare doar o replica fara rost. De asemeni nici încurajarile de genul „stiu cum te simti,trec toate"nu m-ajuta deloc, oare cum ar putea cineva sa stie ce simt cu adevarat cand nu a trait ceea ce traiesc eu, pentru fiecare dintre noi pierderea unei persoane apropiate este traita diferit.E greu atunci când simti
ca nimeni nu te poate intelege Toţi cei din jur au intentii bune dar eu îmi traiesc durerea in felul meu.Incerc din råsputeri så fiu realista,stiu ca oricine se naste va si muri si toţi vom disparea la un moment dat.Desi înteleg cå moartea este o realitate inevitabila nu ma ajuta sa accept faptul ca tåticul meu a disparut din viata mea .Pierderea lui m-a pus fata in fata cu ceva cumplit, ceva cu care n-am fost pregatitå så må confrunt si nu gasesc un sens pentru ce mi s-a întâmplat:  De ce el,de ce asa devreme?
Totul deodata mi se pare altfel  nu pot sa-mi continui viata ca si cum nu s-a intamplat nimic.  In jurul meu toţi continua sa traiasca ca si inainte,toţi pot rade si zambi,viata isi continua cursul firesc doar eu parca traiesc in trecut si nu reusesc sa-mi gasesc puterea de a trece peste decesul tatalui meu,pentru mine durerea este vie.Sa scriu pe acest blog parca ma ajuta intr-un fel,îmi ţine mintea ocupata,mai uit de necazul meu.Pierderea lui mi-a adus vinovatie si regrete:regret ca nu i-am spus multe lucruri, ca nu i-am aratat destula grija,ca nu i-am aratat mai multa iubire si ca nu mi-am luat adio sau ramas bun în speranta ca ne vom revedea vreodata.Este asa greu sa stiu ca e ceva cu care va trebui sa traiesc,cu timpul voi accepta ca a murit insa durerea cu siguranta nu va dispare niciodata.Odatå cu pierderea lui am invatat ca va trebui sa traiesc cu durerea,ca trebuie sa-mi traiesc viata si am mai invatat cat trebuie sa preţuim persoanele de langa noi....cå trebuie sa ne bucuram de momentele pe care le mai avem alaturi de cei dragi.Timpul petrecut pe pamânt e doar un mic popas al calatoriei noastre.Ca sa nu sufere cei apropiaţi pot spune ca nu e nici o problema,ma pot preface ca nu s-a intamplat nimic..Îl voi astepta mereu...imi imaginez ca e pe drum spre mine, mai are putin si ajunge,astept sa-l revad.Mulţi dintre cei care pierd pe cineva drag nu acceptă decesul si aşteaptă ca aceştia să se reîntoarcă,probabil eu ma numar printre acesti nefericiti oameni.Am inteles ca puţine lucruri în viatå ne pot afecta asa profund ca moartea unuia din pårinti.Pe masura ce trec zilele udurerea o resimt asemeni unor valuri ce vin unul dupa altul apoi se sparg de ţårm atunci cand ma astept mai putin.Despårţirea-i tare grea ,viata mea fara tine nu va mai fi la fel!