Profeţiile Parintelui Arsenie Boca-Bucurestiul va fi distrus

"Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frică-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a va salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Va vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul! Să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări".A mai spus ca o sa ne pasca un mare cutremur si blocurile din Bucuresti vor ajunge ca si cutiile de chibrituri.Intr-o noapte, catre ziua, ne vor ocupa trei tari: Ungaria, Bulgaria si Rusia.  „Si pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.Parintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, sa nu-i pedepseasca, sa-i ierte ca si ei sunt creatia Lui si sa aiba mila de ei. Si l-a dus Dumnezeu pe Parintele Arsenie sa vada ce e pe acolo – prin America – si a zis Parintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”.Vor veni necazuri mai mari decat Muntii Fagarasului”. Ne-om duce la muntii Fagarasului si la dealul Prislopului sa se pravaleasca peste noi ca nu mai putem rezista («Atunci vor incepe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi!, si dealurilor: Acoperiti-ne!» – Lc.23, 30). Si ne-om duce la morminte sa iasa afara si sa intram noi de vii ca nu mai putem rezista.Parintele zice: „Va veni si mai rau”. Zic: „Parca toate sunt otravite. Nici nu ne mai vine sa mancam”. „Ma, faceti semnul sfintei cruci pe tot ce mancati: apa, ceai, cafea, prajitura, fructe, bautura, mancare, paine. De ar fi dat chiar si cu otrava, Sfanta Cruce anuleaza tot ce este otravit”.Parintele Arsenie sa ne spovedim si impartasim mai des, ca va sosi timpul cand se va lua Sfanta Liturghie la cer si nu se va mai savarsi pe pamant“Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va disparea , dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume“. Parintele Arsenie:

“Vasile, americanii pe care stiu ca-i astepti, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne asteapta o lupta grea si lunga. Cei buni si drepti vor da jertfa mare de viata si sange, cei slabi, nimicnici si fatarnici vor ingrosa randurile dusmanilor nostri atat de mult, incat vor crede ca sunt numai ei, atotputernici si atoatestiitori.
Asta va fi burta lor moale si-i va duce la pierzare cand va veni din Rasarit un om cu stea in frunte.
Dar va fi peste multi ani, peste foarte multi ani si noua Dumnezeu nu ne va harazi sa vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat sa vad, dupa sarbatoarea desarta a victoriei, cati dintre cei drepti au mai ramas! Caci, vezi tu, Vasile, dupa aceasta victorie desarta, putini dintre cei drepti vor mai fi in picioare si la sarbatoare. Peste tot vor fi naimitii [vanduti dusmanului] si abia atunci va incepe o noua lupta, poate mai usoara, caci fara jertfa de sange, dar la fel de lunga ca si cea pe care am inceput-o noi acum!” […]Odata venise o doamna de la Bucuresti si Parintele i-a spus ca pe Bucuresti s-a “ouat” de doua ori, referindu-se la bombardamente [dar si la cutremure], iar cand se va “oua” a treia oara Bucurestiul va fi sters de pe fata pamantului deoarece acolo forfotesc pacatele.Sfarsitul lumii nu va fi asa cum gandim noi ca va muri toata lumea odata. Ci va muri pe rand. Intr-o parte de lume vor fi razboaie, in alta parte cutremure, in alta inecari, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute si fara de leac.Se va ridica de la Rasarit un popor fara cruce, va bantui casele oamenilor, le va darama, le va nimici, se va calca om pe om, se va manca carne de om si se va bea sange de om. Cine va ramane din razboiul acesta va fi ales ca graul din pleava. Pleava zboara, iar graul ramane. Se va alege cine va ramane.„Ma, întoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va întristati, ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”.
Toti preotii vor repara bisericile, iar altii vor construi altele noi, dar nelucrand ei la sufletul omului, vor ramane bisericile goale, cucuvelele vor canta intr-insele.„Con­ducerii de astazi nu ii trebuie manastire. Ei au lasat cateva manastiri istorice si atat. Ei vor ajunge sa cuprinda intreg pamantul [si] vor con­du­ce lumea. Pana atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este crestin adevarat, care [le] va rabda pe toate; care nu, va cadea in valul lumii“.Sunt ingaduiti de Dumnezeu si le ajuta [n.n. ingaduie] sa puna stapanire pe intregul glob pamantesc.Nu te pune cu ei rau, ci sa fii credincioasa, ca Dumnezeu este in orice loc, ca si la Ierusalim, ca si la noi. Caci biserica din ini­ma noastra nimeni nu o poate darama“.Insa Dumnezeu cere de la noi faptele si sufletele, atat. Trebuie sa fim dez­bra­cati de orice si numai pe Dumnezeu sa-l avem in suflet“.Cateva dintre prezicerile sale apar pictate si in frescele de aici: telefonul mobil, televiziunea prin satelit, naveta Discovery sau prabusirea turnurilor gemene de la New York. A mai prezis caderea comunismului cu cateva luni inainte ca aceasta sa inceapa si faptul ca lumea va fi condusa de masoni.

Sufletul imediat dupa moarte

Trecut în planul spiritual, duhul priveşte în jurul său şi îl cuprinde o negrăită mirare. Se simte sănătos şi cu toate acestea vede că cei din jurul său îl plâng cu lacrimi amare. Vrea să le vorbească celor de faţă, dar lucru ciudat, vorbirea lui nu este auzită. Crede că poate boala, slăbiciunea organică sau medicamentele care Ie-a luat i-au adus o slăbire a glasului. Ridică atunci tonul, dar în zadar; nimeni nu dă atenţie celor spuse de el. Mirarea îl cuprinde şi mai tare şi se întreabă dacă nu cumva visează ceea ce vede şi aude. Dar nu, el se vede treaz şi pe deplin vindecat, întrucât crede că cuvintele lui n-au răsunet, se gândeşte că poate cel puţin gesturile sale vor atrage atenţia lor. Se îndreaptă către cel pe care îl iubeşte şi vrea să-l ia de mână, dar - minune: mâna sa se închide fără să apuce nimic, ca şi cum degetele sale ar fi trecut prin mâna acelei persoane. Poate, se gândeşte el, nu sunt destul de îndemânatic, şi mai repetă gestul, dar şi de această dată tot fără rezultat. Nu ştie ce să mai creadă. Priveşte în jurul său şi recunoaşte totul. Vede camera în care a zăcut, recunoaşte mobilele pe care Ie-a cumpărat. Ei, atunci ce e cu el? Ascultă la cei din cameră şi înţelege ca e vorba de moartea lui. El mort? El se vede viu, trăieşte. Cum de nu-l văd ai săi? Vede pe unul din ai casei apropiindu-se de pat şi închizând ochii unui om. Atunci o groază îl cuprinde. Cum, în patul în care a fost până adineauri este un om, un mort? Dar groaza sa se măreşte pe măsură ce priveşte, pentru că în cadavrul pe care îl vede în patul său vede un om identic cu el. O groază profundă îl cuprinde. „Eu sunt mort?" Dar aceasta nu se poate. Aici e o eroare sau se joacă o comedie lugubră pe seama lui? El nu poate fi mort pentru că trăieşte. Nu este mort pentru că nu a căzut în neant, în neştiinţa de sine. Nu este mort, crede cel
credincios, pentru că atunci ar trebui să se prezinte înaintea judecăţii. Pe când reflectează el ce o fi la mijloc, vede că se aprind lumânările la capul mortului. Atunci porneşte în strigăte disperate: „Dar bine, oamenilor, eu nu sunt mort! Eu sunt bine acum, mai bine ca oricând. Dar strigătele sale nu se aud, nu mişcă pe nimeni. Se procedează la toaleta funerară, unii plâng, alţii se prefac. .
Dar curios: el înţelege că unii plâng sincer, iar alţii în dosul măştii plânsului nu simt nimic în inima lor, pe cât voiesc să arate. Unii din ei încep să estimeze valoarea lucrurilor din casă, să reflecteze asupra averii moştenite. După câtva timp uşa se deschide şi în pragul ei se arată unul din cei mai buni prieteni cu care a împărţit bucurii şi supărări, dureri şi plăceri. Cum îl zăreşte, se repede la el şi îi strigă: „A, dragul meu, bine ai venit, cel puţin tu poţi spune acum că aceşti oameni se înşeală, că eu trăiesc!" Dar lucru curios: nu a mutat picioarele, nu a păşit, ci a fost dintr-o dată lângă el, fără să ştie cum. Vrea să-l ia în braţe, dar braţele sale nu apucă nici acum nimic. Şi lucru şi mai curios: prietenul care nu-l aude şi nu-l vede, trece apropiindu-se de pat prin corpul lui! Atunci vede pe prietenul său foarte abătut şi profund mişcat, curgându-i lacrimile sincere. înţelege că l-a iubit din toată inima. Şi mereu îi vine în minte: „Doamne, dar cum nu-i vine nici unuia de aici ideea că nu am murit." Timpul trece, seara vine şi rând pe rând prieteni şi amici se retrag şi rămân numai cei ce vor veghea la capul lui. îi priveşte în tăcere şi observă în jurul lor o lumină colorată. Se miră ce să fie cu această lumină din jurul lor. El nu a auzit niciodată de aura pe care o au toţi oamenii în jurul lor. Se apropie de pat, priveşte omul culcat şi lucru ciudat: el are o lumină, dar nu e colorată ca aceea a celor ce veghează în jurul lui. Lucru şi mai curios e că vede corpul celui mort prin .... care reprezintă luminozitatea cea mai mare. Şi mirarea creşte mereu... Vede acum că luminozitatea de la cap este legată printr-un fir luminos de el. Atunci pentru prima oară i se furişează în minte ideea că acela care zace acolo, în patul lui ar putea fi propriul său corp. Dar iar revine. „Nu se poate, pentru că eu văd că tot trăiesc. Nu e corpul meu, pentru că dacă eu sunt viu, atunci corpul meu s-ar mişca, pe când acesta e înţepenit. Pe când reflectează astfel, simte un suflu continuu de fluide în jurul său, deşi observă că flăcările lumânărilor stau nemişcate Şi deci aerul din cameră nu se mişcă nici el. în goana acestui fluid care se rostogoleşte în toate sensurile pare a zări sclipiri, forme bizare care vin, trec şi pleacă de lângă el, apar şi dispar. îngândurat, cuprins de nelinişte, zăreşte deodată o dâră luminoasă care se coboară din tavan în cameră, se apropie învăluindu-l. In curând se configurează în această lumină nişte figuri în care recunoaşte rude plecate de pe pământ pentru care a simţit pe când trăiau o adevărată dragoste. Acum aude şi glasul lor: „Dragul nostru, vino cu noi, tu acum ai părăsit regatul umbrelor pentru a intra în regatul luminii. Te-am iubit şi acum lasă-ne să te conducem. Vino cu noi în spaţiile nemărginite unde locul tău este pregătit." „Eu sunt, spune unul dintre ele, copilaşul pe care tu atât l-ai plâns." „Eu sunt tatăl tău pământean şi te-am iubit în viaţă cum te iubesc şi la moarte şi te aştept să vii lângă mine?" „Noi ţi-am fost prieteni pe pământ - spun ceilalţi - te-am aşteptat şi te-am asistat în cele din urmă momente ale trecerii tale din lumea pământului în aceea a noastră, lumea astrală
Spiritul evoluat - după ce şi-a revenit la conştiinţă, după câteva ore de la moartea terestră - este luat de spiritul său ghid şi dus acasă la el, sau la biserică, ca să-şi vadă corpul, haina sa carnală rece şi neînsufleţită, pentru ca privindu-l să înţeleagă că adevărata sa viaţă nu este pe pământ, că ceea ce vede nu era el, omul real, ci o simplă haină ajunsă acum dărăpănată prin întrebuinţare îndelungată sau prin boală. Haină pe care a trebuit să o părăsească ca nemaiputându-i folosi la învăţătură, la avansarea spirituală în viaţa terestră. Acest spectacol îi produce o mare traumă spirituală, pentru că îi face foarte rău bocitul celor pe care i-a lăsat pe pământ. Lacrimile lor, spiritualiceşte, se transformă în râuri de lacrimi pe care cu greu le trece.
Scarlat Demetrescu-Viata dincolo de mormânt sursa:http://durerea-unei-pierderi.blogspot.ro/2011/02/tulburarea-spiritului-in-timpul-mortii.html?m=1

Drumul sufletului dupa moarte

ziua a treia sufletul trebuie să treacă prin rai şase zile. Iar în ziua a noua, sufletul este adus de înger a doua oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Şi de aceea se face pomenirea celor morţi la nouă zile .Şi după ziua a noua, când vine a doua oară să se închine la Scaunul Prea Sfintei Treimi, sufletul este blagoslovit de Dumnezeu şi este trimis să meargă prin iad treizeci de nopţi şi treizeci de zile.Şi când trece prin iad, i se dau sufletului un fel de îngeri, care sunt un fel de gardă a lui Dumnezeu, numiţi zapcii. Şi îngerul de la botez merge cu el neîncetat. Iar aceia au culoarea aripilor ca razele soarelui când apune. Şi numai unul din ei este mai înfricoşat la vedere decât toate muncile iadului. Şi aceştia sunt garda, care păzeşte sufletul când are să treacă prin iad, că acei diavoli mare ură au pe sufletul nostru.
Şi trece prin iad treizeci de zile şi treizeci de nopţi, şi acolo vede ce a spus Mântuitorul în Evanghelii: vede gheena, vede tartarul, unde zice Mântuitorul că focul celor de acolo nu se stinge şi viermele lor nu doarme, şi unde e scrâşnirea dinţilor.Şi după ce trece treizeci de zile prin iad, în ziua a patruzecea sufletul este adus de îngeri a treia oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. De aceea, în ziua a patruzecea se face pomenire de patruzeci de zile pentru cel mort. Şi atunci se face judecata particulară a sufletului, adică judecata prin care rânduieşte Dumnezeu unde va sta sufletul până la judecata universală, sau la bine, sau la rău.http://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/04/predica-despre-drumul-sufletului-dupa-moarte/

Credeti ca diavolul exista

Diavolul este personificarea raului,la crestini este fostul Arhanghel aruncat din cer care conduce propria sa armata de demoni in Iad.
La ortodocsi 666 este numarul fiarei:
"Apocalipsa 13:18 ne spune „Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este: șase sute șaizeci și șase.”
Ce gasim despre 666 pe alte siteuri:

"

http://www.axelcooley.com/p/blog.html

Trist! http://www.frontpress.ro/2009/03/protest-anti-cipuri-dupa-pasapoarte-sunt-incriminate-protezele-medicale.html

Afectiune a pielii numita corn cutanat sau demon in piele umana?

Exista D-zeu si diavol?E ca si cum am intreba exista lumina?Daca exista lumina intunericul este absenta luminii.Astfel ,putem spune ca Raul este necredinta oamenilor in D-zeu.
http://www.tashy.ro/albert-einsten-dovada-ca-dumnezeu-exista/