Urme de muşcătură © foto http://www.utforensic.org/bitemark.asp

Încercaţi să nu îi permiteţi copilului să scape din situaţie înainte ca el să folosească mijlocul adecvat de protest. Apoi, permiteţi imediat să scape. În acest fel va învăţa că autoagresivitatea nu îi permite scape, dar comunicarea adecvată a dorinţei de a înceta „stop“ sau cererea de „ajutor“ le aduce rezultatul dorit.

De exemplu, Johnny se muşcă încheietura mâinii atunci când este în situaţii din care vrea să evadeze. L-am putea învăţa să spună cuvântul „stop“ sau să semnalizeze gestual „stop“, atunci când se confruntă cu asemenea situaţii. Fiind în acelaşi timp suportivi vom întrerupe muşcătura şi îi vom cere să spună sau să gesticuleze „Stop“. De îndată ce protestează adecvat, prin mijlocul nou învăţat, îl vom lăuda şi îi vom permite să scape. Evadarea va fi rezultatul protestului adecvat şi nu al muşcăturii. Odată ce am renunţat la cerinţă îl putem întreba dacă are nevoie de ajutor şi îl putem învăţa un semn, gest, imagine sau cuvânt pentru a cere ajutor.

Pentru a facilita procesul de învăţare putem exersa această metodă înainte de începerea lecţiilor sau l-am putea duce în situaţii care îl fac în mod normal să se muşte. Înainte de a-i cere să facă ceva, îi putem aminti să utilizeze un comportament de înlocuire în cazul în care sarcina devine prea dificilă şi vrea să se oprească. Sau îi putem aminti cum să ceară ajutor. În timpul sarcinii, dacă vom vedea că este tulburat, înainte să înceapă să se muşte de încheietura mâinii îi putem aminti dacă ceea ce are de făcut este prea dificil poate cere să se oprească sau poate cere ajutor. În esenţă, îi amintim înainte de „a face sarcina“, în timp ce „a face“, şi recapitulăm şi îl lăudăm după realizarea sarcinii. În acest fel sprijinim utilizarea noului răspuns din toate părţile. Odată ce copilul învaţă că modalitatea adecvată de protest are şanse mai mari de succes decât muşcatul, o va utiliza cu predilecţie.

Ocazional, autoagresiunea este prea vătămătoare pentru a evita blocarea „evadării“ înainte de folosirea modalităţii acceptabile de protest. Este prea periculoasă sau copilul este prea supărat pentru a fi întrerupt şi redirecţionat. În aceste situaţii, e posibil să nu fim capabili să evităm ca subiectul să evadeze dintr-o situaţie muşcându-se. În acest caz poate fi nevoie de recompense suplimentare, (altele decât laudă şi permiterea evadării). Acest lucru se va produce recompensând copilul când utilizează metoda de protest adecvată şi neoferind recompensă când se muşcă. În acest fel întărim suplimentar comportamentul alternativ. Sau, în cazul în care copilul poate înţelege un sistem de tokeni, va câştiga doi tokeni pentru utilizarea comportamentului adecvat, un token pentru utilizarea comportamentului adecvat prin redirecţionare şi nici un token în cazul în care se muşcă. Astfel încercăm să facem utilizarea comportamentului acceptat cât mai recompensantă.

De asemenea, pentru comportamente extrem de autoagresive, în plus faţă de cele descrise mai sus vom folosi terapia de expunere pentru a oferi numeroase situaţii de învăţare în sittinguri care sunt doar uşor frustrante, înainte de a trece la cele mai frustrante. De multe ori eşuăm în aceste probe pentru că situaţiile în care le exersăm sunt pur şi simplu prea explozive, copilul este pur şi simplu prea supărat pentru a reacţiona într-un mod recent învăţat. Pentru terapia de expunere, vom face o ierarhie (listă) de evenimente comune care au declanşat comportamentele autoagresive, de la cel mai puţin frustrant la cel mai frustrant. De obicei, această listă va fi defalcată în situaţii şi evenimente în care autoagresiunea apare uneori, cele în care sunt şanse de 50% să apară şi cele în care aproape sigur va apărea. Vom începe prin expunerea la situaţii uşor iritante în care vom ajuta copilul să protesteze adecvat. Această strategie maximizează şansele ca acesta să colaboreze la învăţarea unei forme de protest acceptabile. Odată auto-controlul câştigat în astfel de situaţii, vom trece la exersarea noii abilităţi în situaţii din ce în ce mai frustrante.

În funcţie de gravitatea şi istoricul autoagresivităţii ca mijloc de evadare, va dura o vreme pentru a o înlocui cu o formă acceptabilă de protest. Cu toate acestea, de obicei, în cazul în care vom (1) adapta cerinţele la nivelul copilului şi (2) preda şi consolida forme mai acceptabile de protest, comportamentele autoagresive se vor reduce.

Bill Nason, Facebook Autism Discussion Page –