BLOGUL DESPRE TOATE

http://www.sheinside.com/Clearance-Salehttp://www.sheinside.com/pre-sale.http://www.sheinside.com/Cartoonhttp://www.sheinside.com/Pre-Halloween
 

 PP- Fall sweaters giveaway
PP- Fall sweaters giveaway.
PP- Fall sweaters giveaway
PP- Fall sweaters giveaway
PP- Fall sweaters giveaway.
PP- Fall sweaters giveaway

Trecut în planul spiritual, duhul priveşte în jurul său şi îl cuprinde o negrăită mirare. Se simte sănătos şi cu toate acestea vede că cei din jurul său îl plâng cu lacrimi amare. Vrea să le vorbească celor de faţă, dar lucru ciudat, vorbirea lui nu este auzită. Crede că poate boala, slăbiciunea organică sau medicamentele care Ie-a luat i-au adus o slăbire a glasului. Ridică atunci tonul, dar în zadar; nimeni nu dă atenţie celor spuse de el. Mirarea îl cuprinde şi mai tare şi se întreabă dacă nu cumva visează ceea ce vede şi aude. Dar nu, el se vede treaz şi pe deplin vindecat, întrucât crede că cuvintele lui n-au răsunet, se gândeşte că poate cel puţin gesturile sale vor atrage atenţia lor. Se îndreaptă către cel pe care îl iubeşte şi vrea să-l ia de mână, dar - minune: mâna sa se închide fără să apuce nimic, ca şi cum degetele sale ar fi trecut prin mâna acelei persoane. Poate, se gândeşte el, nu sunt destul de îndemânatic, şi mai repetă gestul, dar şi de această dată tot fără rezultat. Nu ştie ce să mai creadă. Priveşte în jurul său şi recunoaşte totul. Vede camera în care a zăcut, recunoaşte mobilele pe care Ie-a cumpărat. Ei, atunci ce e cu el? Ascultă la cei din cameră şi înţelege ca e vorba de moartea lui. El mort? El se vede viu, trăieşte. Cum de nu-l văd ai săi? Vede pe unul din ai casei apropiindu-se de pat şi închizând ochii unui om. Atunci o groază îl cuprinde. Cum, în patul în care a fost până adineauri este un om, un mort? Dar groaza sa se măreşte pe măsură ce priveşte, pentru că în cadavrul pe care îl vede în patul său vede un om identic cu el. O groază profundă îl cuprinde. „Eu sunt mort?" Dar aceasta nu se poate. Aici e o eroare sau se joacă o comedie lugubră pe seama lui? El nu poate fi mort pentru că trăieşte. Nu este mort pentru că nu a căzut în neant, în neştiinţa de sine. Nu este mort, crede cel
credincios, pentru că atunci ar trebui să se prezinte înaintea judecăţii. Pe când reflectează el ce o fi la mijloc, vede că se aprind lumânările la capul mortului. Atunci porneşte în strigăte disperate: „Dar bine, oamenilor, eu nu sunt mort! Eu sunt bine acum, mai bine ca oricând. Dar strigătele sale nu se aud, nu mişcă pe nimeni. Se procedează la toaleta funerară, unii plâng, alţii se prefac. .
Dar curios: el înţelege că unii plâng sincer, iar alţii în dosul măştii plânsului nu simt nimic în inima lor, pe cât voiesc să arate. Unii din ei încep să estimeze valoarea lucrurilor din casă, să reflecteze asupra averii moştenite. După câtva timp uşa se deschide şi în pragul ei se arată unul din cei mai buni prieteni cu care a împărţit bucurii şi supărări, dureri şi plăceri. Cum îl zăreşte, se repede la el şi îi strigă: „A, dragul meu, bine ai venit, cel puţin tu poţi spune acum că aceşti oameni se înşeală, că eu trăiesc!" Dar lucru curios: nu a mutat picioarele, nu a păşit, ci a fost dintr-o dată lângă el, fără să ştie cum. Vrea să-l ia în braţe, dar braţele sale nu apucă nici acum nimic. Şi lucru şi mai curios: prietenul care nu-l aude şi nu-l vede, trece apropiindu-se de pat prin corpul lui! Atunci vede pe prietenul său foarte abătut şi profund mişcat, curgându-i lacrimile sincere. înţelege că l-a iubit din toată inima. Şi mereu îi vine în minte: „Doamne, dar cum nu-i vine nici unuia de aici ideea că nu am murit." Timpul trece, seara vine şi rând pe rând prieteni şi amici se retrag şi rămân numai cei ce vor veghea la capul lui. îi priveşte în tăcere şi observă în jurul lor o lumină colorată. Se miră ce să fie cu această lumină din jurul lor. El nu a auzit niciodată de aura pe care o au toţi oamenii în jurul lor. Se apropie de pat, priveşte omul culcat şi lucru ciudat: el are o lumină, dar nu e colorată ca aceea a celor ce veghează în jurul lui. Lucru şi mai curios e că vede corpul celui mort prin .... care reprezintă luminozitatea cea mai mare. Şi mirarea creşte mereu... Vede acum că luminozitatea de la cap este legată printr-un fir luminos de el. Atunci pentru prima oară i se furişează în minte ideea că acela care zace acolo, în patul lui ar putea fi propriul său corp. Dar iar revine. „Nu se poate, pentru că eu văd că tot trăiesc. Nu e corpul meu, pentru că dacă eu sunt viu, atunci corpul meu s-ar mişca, pe când acesta e înţepenit. Pe când reflectează astfel, simte un suflu continuu de fluide în jurul său, deşi observă că flăcările lumânărilor stau nemişcate Şi deci aerul din cameră nu se mişcă nici el. în goana acestui fluid care se rostogoleşte în toate sensurile pare a zări sclipiri, forme bizare care vin, trec şi pleacă de lângă el, apar şi dispar. îngândurat, cuprins de nelinişte, zăreşte deodată o dâră luminoasă care se coboară din tavan în cameră, se apropie învăluindu-l. In curând se configurează în această lumină nişte figuri în care recunoaşte rude plecate de pe pământ pentru care a simţit pe când trăiau o adevărată dragoste. Acum aude şi glasul lor: „Dragul nostru, vino cu noi, tu acum ai părăsit regatul umbrelor pentru a intra în regatul luminii. Te-am iubit şi acum lasă-ne să te conducem. Vino cu noi în spaţiile nemărginite unde locul tău este pregătit." „Eu sunt, spune unul dintre ele, copilaşul pe care tu atât l-ai plâns." „Eu sunt tatăl tău pământean şi te-am iubit în viaţă cum te iubesc şi la moarte şi te aştept să vii lângă mine?" „Noi ţi-am fost prieteni pe pământ - spun ceilalţi - te-am aşteptat şi te-am asistat în cele din urmă momente ale trecerii tale din lumea pământului în aceea a noastră, lumea astrală
Spiritul evoluat - după ce şi-a revenit la conştiinţă, după câteva ore de la moartea terestră - este luat de spiritul său ghid şi dus acasă la el, sau la biserică, ca să-şi vadă corpul, haina sa carnală rece şi neînsufleţită, pentru ca privindu-l să înţeleagă că adevărata sa viaţă nu este pe pământ, că ceea ce vede nu era el, omul real, ci o simplă haină ajunsă acum dărăpănată prin întrebuinţare îndelungată sau prin boală. Haină pe care a trebuit să o părăsească ca nemaiputându-i folosi la învăţătură, la avansarea spirituală în viaţa terestră. Acest spectacol îi produce o mare traumă spirituală, pentru că îi face foarte rău bocitul celor pe care i-a lăsat pe pământ. Lacrimile lor, spiritualiceşte, se transformă în râuri de lacrimi pe care cu greu le trece.
Scarlat Demetrescu-Viata dincolo de mormânt sursa:http://durerea-unei-pierderi.blogspot.ro/2011/02/tulburarea-spiritului-in-timpul-mortii.html?m=1

ziua a treia sufletul trebuie să treacă prin rai şase zile. Iar în ziua a noua, sufletul este adus de înger a doua oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. Şi de aceea se face pomenirea celor morţi la nouă zile .Şi după ziua a noua, când vine a doua oară să se închine la Scaunul Prea Sfintei Treimi, sufletul este blagoslovit de Dumnezeu şi este trimis să meargă prin iad treizeci de nopţi şi treizeci de zile.Şi când trece prin iad, i se dau sufletului un fel de îngeri, care sunt un fel de gardă a lui Dumnezeu, numiţi zapcii. Şi îngerul de la botez merge cu el neîncetat. Iar aceia au culoarea aripilor ca razele soarelui când apune. Şi numai unul din ei este mai înfricoşat la vedere decât toate muncile iadului. Şi aceştia sunt garda, care păzeşte sufletul când are să treacă prin iad, că acei diavoli mare ură au pe sufletul nostru.
Şi trece prin iad treizeci de zile şi treizeci de nopţi, şi acolo vede ce a spus Mântuitorul în Evanghelii: vede gheena, vede tartarul, unde zice Mântuitorul că focul celor de acolo nu se stinge şi viermele lor nu doarme, şi unde e scrâşnirea dinţilor.Şi după ce trece treizeci de zile prin iad, în ziua a patruzecea sufletul este adus de îngeri a treia oară la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi. De aceea, în ziua a patruzecea se face pomenire de patruzeci de zile pentru cel mort. Şi atunci se face judecata particulară a sufletului, adică judecata prin care rânduieşte Dumnezeu unde va sta sufletul până la judecata universală, sau la bine, sau la rău.http://cleopasihastria.wordpress.com/2007/09/04/predica-despre-drumul-sufletului-dupa-moarte/

Mi-e dor de tine, tåticul meu drag,as scrie pagini întregi sperând cå asa se mai diminueaza durerea... Trece repede timpul,o sa petrecem ca niciodatå Craciunul fara tine, mama va fi rascolita de amintiri si tare necajita.Trebuie din pacate så ne obisnuim sa traim fara tine, dar dorul este din ce in ce mai profund .Ma bucur ca te visez aproape in fiecare noapte, mi-e tare dor de tine si as vrea sa te visez tot timpul. Te iubesc nespus de mult din tot sufletul meu!Astazi m-am trezit plângând,lacrimi curgeau pe obrajii mei fara så ma pot stapâni, gandindu-ma la tine, la cum era de exemplu in Martie ,am o floare primita de la tine,am pastrat-o cu drag,mi-ai daruit-o cu multa dragoste! N-am fost la mormantul tau înca,n-am reusit ,trebuie så vin sa-ti aduc flori tåticule si sa-ti aprind o lumânare.Mereu ai fost atent cu mine,niciodata n-ai uitat sa-mi urezi: La multi ani! de ziua mea,acum o sa ma doara ,o sa-mi lipseasca mesajele tale,toate se terminau cu:Te pup! Plang si parca te vad stand in sicriu cu o fata ta senina si linistita. Nu pot sa cred ca nu o sa te mai vad niciodata si ma gandesc cu groaza la ce era in sufletul tau stiind ca ţi se apropie sfarsitul .Înca nu ma pot obisnui cu ideea mortii tale,te astept sa mai vii pe la mine,så må suni,n-am sters numarul tåu din telefon,tot asa ai råmas " Tata cosmote"...dar nici macar un mesaj în ultima vreme.Mama plânge taticule,vine mereu la mormântul tau si iti aprinde cate o lumânare så nu-ti fie urat iar lumea zice ca-i nebuna,poate de durere....dar nimeni nu poate sa inteleaga durerea celuilalt.Plânge pe mormântul tåu,stie cå o auzi si sigur iti povesteste ce grea e viata fara tine.Deja zilele se scurg...se apropie pomana de 20de zile, e dureros tatå ca am ajuns sa-ti mananc coliva,daca înainte, îmi placea acum îmi lasa un gust amar. Mai mereu cand am o problema sau aud o gluma buna ma gandesc la reactia ta,ce-ai fi zis tu,cum ai fi procedat. Inca imi rasuna in urechi vocea ta, e foarte  dureros cand imi dau seama ca nu mai esti, ca nu ne vei mai intampina niciodata la poartå zâmbind, nu-ti voi mai auzi vorba ta celebra:"mai båiete"... Mi-e dor sa stau de vorbå cu tine cum obisnuiam tåticule,mi-e asa de dor sa-ti mai aud rasul.Ma rog sa fii linistit ,sa-ti fie bine acolo unde esti.

Trecand in ultima perioada prin niste momente foarte grele din cauza trecerii in nefiinta a celui ce mi-a fost tata si prietenul cel mai bun,m-am hotarât sa ma documentez cât pot de bine si sa scriu un articol care m-ar ajuta atât pe mine cât si alte persoane care trec prin astfel de situatii ,uneori imposibil de suportat.Pierderea unei persoane dragi este una din  probele dure ale vietii,la un moment dat toti trecem prin asta.Aceasta situatie,care are un impact deosebit asupra pshicului nostru,este ireversibila din nefericire si  trebuie sa fie acceptata ca atare.Oricare dintre noi pusi in faţa morţii,cand pierdem o persoana draga,vom simţi suferinta ca pe o profunda rana sufleteasca .Durerea este amplificatå atunci când pierderea se produce la fel ca un trasnet, intr-un mod total neasteptat,luându-ne pe nepregåtite.În momentul aflårii vestii,fiecare reacţioneazå diferit,unii pot refuza de a da crezare situatiei altii pot ajunge la isterie sau halucinatii,fiecare incearcå sa-si atenueze durerea si senzatia este una de sufocare.Ai sentimentul ca lumea s-a pråbusit,nu crezi cå o så-ţi mai revii vreodatå,nu mai vrei nimic si pe nimeni.Incet incepi sa-ţi gasesti echilbrul,viaţa revine incet-incet la normal.Sfatul psihologilor,ca sa putem depasi cumplitele momente:
1.În primul rând så acceptåm ceea ce ni se întâmplå, traim ceva deosebit de dramatic si e omenesc, sa evocam mereu evenimentul dar trebuie ca, treptat, sa ne detasam si sa revenim la viata normala.
2.Så ne exprimam emotiile! Plansul ajuta este un mijloc sigur de a diminua durerea.
3. Så nu suferim in tacere.
4. Så comunicåm, så vorbim despre ceea ce simtim despre  amintirea celui pe care l-am pierdut.
5. Så nu ne imaginam ca altii ne vorbesc de rau, toti au fost si sunt alaturi de noi(chiar de n-ar fi asa).
6. Timpul vindeca rånile
7. Så avem mai multa grija de propria persoana,sa nu neglijam sa mâncåm(chiar dacå mancarea nu intrå,parcå ar råmâne in gât)så incercåm sa dormim mai bine. Så facem un efort sa iesim treptat din izolarea sufleteasca, sa ne cautam prietenii.
8. Så ne reorganizåm viata in functie de ceea ce s-a schimbat,så ne adaptåm noilor condţii.
9. Sa-i lasam pe ceilalti sa ne ajute,så råmânem activi.
10. Så înfruntåm realitatea,så nu ne temem de a retrai amintirile.
11. Så revenim rapid la locul de munca,ne va distrage de la gandurile negre.
Desi nu vom putea uita niciodata ceea ce s-a intamplat, trebuie så depasim aceste momente... ne vom simti mai puternici!Eu mi-am pierdut tatal acum 2 saptamani si simt cå nu mai pot, nu stiu ce sa må mai fac, ma gandesc tot timpul la el si imi vine in minte uneori cå e vina mea,poate trebuia sa insist så mai meargå la un control la un alt medic.Mi-as dori sa fie acum langa mine sa ma strânga in brate si så-mi spuna cât de mult ma iubeste.Îmi este foarte greu sa trec peste aceste momente,e greu så-ţi pierzi tatal indiferent de varstå si sa iti lipseascå afectiunea cu care te-a crescut.I-as fi dat de la mine niste ani ca sa-l mai vad,sa-l mai aud dar nu ne cere nimeni parerea.....Asa a vrut Bunul Dumnezeu...De multe ori nu pot sa ma opresc din plans am o stare de parca as fi bolnava,doar as sta si as zace ,nu-mi pot lua gandul de la el nici o clipa.Vreau sa-l vad, sa-i aud vocea,mi-l imaginez stând lânga mine povestindu-mi cum e la el la munca,cine l-a mai suparat,dandu-mi sfaturi despre viata  (( .Nu pot uita momentul cand ingropat si l-am vazut pentru ultima oara,atunci cand i-au pus capacul la sicriu a fost sfâsietor.Ploua,era noroi in cimitir de un picior il bagai altul il scoteai.Se spune ca atunci când ploua îi pare råu ca pleacå.Cât a fost pe maså in caså la mama,l-am mângâiat,l-am pupat,era asa rece si înghetat,dar vroiam så-l mai strâng in brate l-am simtit aproape de mine....L-am rugat sa vinå la mine in vis,så-mi spunå ce mai face,cum e dincolo!Îl visez desi prea putine vise mi le amintesc.Durerea e foarte mare la trezire,infrunt trista realitate ca taticul nu mai e!Cum zicea intr-o zi surioara mea, as vrea sa fie mai mult noapte decat zi,pentru cå ziua s-a transformat intr-un cosmar,pentru mine înseamna multå suferintå(regrete,amintiri,realitatea cumplita)!Nu pot trece peste decesul tatålui meu drag, simt ca nu am forta sa fac fata,nu pot sa accept realitatea.Aud de la cei apropiati ca „timpul vindeca”,dar în aceste momente mi se pare doar o replica fara rost. De asemeni nici încurajarile de genul „stiu cum te simti,trec toate"nu m-ajuta deloc, oare cum ar putea cineva sa stie ce simt cu adevarat cand nu a trait ceea ce traiesc eu, pentru fiecare dintre noi pierderea unei persoane apropiate este traita diferit.E greu atunci când simti
ca nimeni nu te poate intelege Toţi cei din jur au intentii bune dar eu îmi traiesc durerea in felul meu.Incerc din råsputeri så fiu realista,stiu ca oricine se naste va si muri si toţi vom disparea la un moment dat.Desi înteleg cå moartea este o realitate inevitabila nu ma ajuta sa accept faptul ca tåticul meu a disparut din viata mea .Pierderea lui m-a pus fata in fata cu ceva cumplit, ceva cu care n-am fost pregatitå så må confrunt si nu gasesc un sens pentru ce mi s-a întâmplat:  De ce el,de ce asa devreme?
Totul deodata mi se pare altfel  nu pot sa-mi continui viata ca si cum nu s-a intamplat nimic.  In jurul meu toţi continua sa traiasca ca si inainte,toţi pot rade si zambi,viata isi continua cursul firesc doar eu parca traiesc in trecut si nu reusesc sa-mi gasesc puterea de a trece peste decesul tatalui meu,pentru mine durerea este vie.Sa scriu pe acest blog parca ma ajuta intr-un fel,îmi ţine mintea ocupata,mai uit de necazul meu.Pierderea lui mi-a adus vinovatie si regrete:regret ca nu i-am spus multe lucruri, ca nu i-am aratat destula grija,ca nu i-am aratat mai multa iubire si ca nu mi-am luat adio sau ramas bun în speranta ca ne vom revedea vreodata.Este asa greu sa stiu ca e ceva cu care va trebui sa traiesc,cu timpul voi accepta ca a murit insa durerea cu siguranta nu va dispare niciodata.Odatå cu pierderea lui am invatat ca va trebui sa traiesc cu durerea,ca trebuie sa-mi traiesc viata si am mai invatat cat trebuie sa preţuim persoanele de langa noi....cå trebuie sa ne bucuram de momentele pe care le mai avem alaturi de cei dragi.Timpul petrecut pe pamânt e doar un mic popas al calatoriei noastre.Ca sa nu sufere cei apropiaţi pot spune ca nu e nici o problema,ma pot preface ca nu s-a intamplat nimic..Îl voi astepta mereu...imi imaginez ca e pe drum spre mine, mai are putin si ajunge,astept sa-l revad.Mulţi dintre cei care pierd pe cineva drag nu acceptă decesul si aşteaptă ca aceştia să se reîntoarcă,probabil eu ma numar printre acesti nefericiti oameni.Am inteles ca puţine lucruri în viatå ne pot afecta asa profund ca moartea unuia din pårinti.Pe masura ce trec zilele udurerea o resimt asemeni unor valuri ce vin unul dupa altul apoi se sparg de ţårm atunci cand ma astept mai putin.Despårţirea-i tare grea ,viata mea fara tine nu va mai fi la fel!

      Halloweenu-ul se apropie cu pasi repezi asa ca nu este timp de pierdut,trebuie sa ne pregatim inca de pe acum.Nu sunt adepta costumelor pentru sarbatori de acest gen dar pe Sheinside gasesti tot ceea ce iti doresti,iti poti alege cu usurinta hainele potrivite oricarui eveniment.Pot fi purtate cu usurinta si dupa Halloween.

           
                                   
                   Fashion LoversIT IS SHEINSIDE ANNUAL SHOPPING CARNIVAL TIME.



3 Gifts For You !
Full Of Surprises!
1,Aha!Spooky Deal!(Oct8-Nov.2)
2,OMG!Endless Surprises!(Nov.3-Dec.1)
3,Whoopee! Upcoming 2015(Dec.2--Jan.3,2015)

Pentru mai multe detalii intrati aici:Grey-Long-Sleeve-Batman-Print-Loose-Sweatshirt


               
Detalii aici:Black-Long-Sleeve-Skull-Beauty-Print-Sweatshirt

Oricat as incerca e in zadar,nu ma pot obișnui cu ideea mortii. Multa vreme am trait    crezând ca părinții mei vor trai vesnic,n-am putut accepta nici måcar ideea ca vreunul din ei ar putea muri.Cu trecerea timpului,recunosc ca am început să mă îngrijorez, mi-era frica sa nu se intâmple ceva cu ei,chiar daca erau amândoi bine. Intr-un mod inconstient am inceput probabil sa mă pregătesc sufleteste pentru cea mai mare durere,durerea despărțirii finale. O lume în care ei nu trăiesc parca ar fi alta,oamenii imi par diferiti chiar si aerul pe care-l respir pare altul,totul e asa diferit fara cei dragi...mi-am pierdut
toti bunicii dar nu era de ajuns trebuia sa-mi pierd si tatål.
Moartea e greu de multumit,mi-a luat multe persoane dragi si parca mereu stå la pândå.Îmi doream intr-un timp cand eram micå, ca eu și familia mea sa tråim o veșnicie doar cei necunoscuți să moară, ca să avem noi mai mult loc,sa ne ajunga resursele de apa,mâncare pe påmânt,cå asa am auzit .Acum gandidu-ma mai bine stiu cå nimeni nu trebuie si nu meritå să moară si bineânteles cu atât mai puțin  familia mea si cu mine. Privesc în jur,e atata durere,atatea boli,parca vad moarte peste tot, nu-mi vine să cred că moartea chiar există și că viata e atât de tristă .Multi duc o viata grea ,chinuita si apoi mor,totul moare,florile animalele mor, nimic nu prea e de durată.Nu stiu pentru ce ne luptam atât,pentru ce ne chinuim,luam cu noi patru scânduri ,faptele si amintirile. Nu imi e foarte clar ce anume ar trebui sa facem în timpul vieții ca så putem spune la final cå viata a meritat tråitå så nu ne parå råu atunci când o så murim.Mi-au murit bunicii cand eram copil si inca nu realizam ce se intâmpla,era infricosator cum se duceau unul dupa altul.Când a murit bunicul din partea mamei,am fåcut tot posibilul sa-mi iau ramas bun intre patru ochi,ba chiar i-am pus inelul de pe deget in buzunar ca sa-si aminteascå de mine.Când a murit bunica din partea mamei lovita de o ambulantå care in mod ironic ar fi trebuit sa-i salveze viata nu s-o omoare, am plâns pâna n-am mai avut lacrimi,astfel incât la inmormântare vine o batrânicå si-mi spune:"ce rusine,a murit bunicå-ta si tie nu-ti då o lacrimå!"ba chiar mi-a propus si o solutie,så ma dau cu scuipat sa zica lumea ca plang.Fiecare jeleste in felul lui,unul poate sufera mai mult in interior si chiar daca nu se trânteste pe jos durerea e la fel de mare.Asa am realizat cå unii vin doar sa bârfeascå,så vadå cine lesinå de durere,care plânge mai tare si nu toti cei prezenti sunt acolo doar ca l-au iubit pe cel mort .
. . Viața a mers inainte fara prea multe evenimente pânå când a murit și celălalta bunica, atunci am vazut lacrimi in ochii tatålui meu,isi pierduse si mama dupa ce tatål si-l pierduse pe când era un copil,crescând chinuit.
 Mi-am dat seama că au trecut anii si am ajuns la o vârsta când cei din jur încep pe rand, să se îmbolnăvească si să moară . Imi imaginam ca toate aceste necazuri se vor petrece peste multi ani,sa am macar 50ani si sa fiu pregatita emotional cat de cat.In dimineața zilei de 29 septembrie2014 când murit tata, totul parca s-a prăbușit. Nici acum nu am reusit sa-mi revin,poate timpul care vindeca rănile mă va ajuta si pe mine.Uneori chiar si fiind vorba de familie incep sa cred ca nu e bine sa fii foarte apropiat,sa-i iubesti nespus de mult pentru ca atunci cand mor nu-ti mai poti reveni,durerea e fara margini,dar inimii nu-i poti comanda.E bine sa nu ezitam sa le spunem celor pe care-i iubim acest lucru,sa n-ascundem ce simtim,sa nu uităm ca orice clipa poate fi si ultima.N-asteptati ca mine,duceti-va si vizitati-va  părinții mai des de 2-3ori ori pe an,cât inca mai are cine va deschide usa,intr-o buna zi ,când veti avea timp ,nu va mai fi nimeni care sa v-astepte cu bratele deschise,n-o sa va mai intâmpine nimeni la poarta.Fă-le bucurii de cate ori poti,nu te gandi ca celor dragi ție nu li s-ar putea intâmpla ceva rau,asa am crezut si eu si acum plâng cu poza taticului meu in mâna,gândidu-ma ce as fi putut face si n-am facut.Incerc sa-mi revin cu gândul ca el n-ar fi vrut sa suferim asa tare in urma lui,ci sa fim cu zâmbetul pe buze mereu cum era el,sa fim vesele,fericite.
Mereu mi s-a zis ca seman cu el,daca inainte nu dadeam importanta acum e un compliment cu care ma mandresc.Regret orice suparare pe care i-am provocat-o chiar si fara voie,mi-amintesc orice cuvintel nelalocul lui.
Tăticule cât imi lipsesti!Nu pot sa cred ca ti-am zis pe 12septembrie,pentru ultima oara:La multi ani!E un dor pe care nu-l pot descrie in cuvinte,nu pot sa cred ca trebuie sa merg inainte fara sfaturile tale,fara iubirea ta parinteasca,ca trebuie sa traiesc cu acest dor.As da orice sa-ti pot spune ceea ce n-am apucat ca :Te iubesc!
"In lumea
 asta-i tare greu. Intoarce-te taticul meu!"

Iubiti-va parintii! Macar o data in viata fiecare dintre noi am gandit ca, parintii sunt lucrul cel mai de pret pe lumea asta.Parintii sunt ingerii nostri pazitori pe aceasta lume,ei ne iarta de fiecare data cand gresim si ne iubesc neconditionat.Mama-un cuvanta care suna asa frumos,iubiti-va mama si bucurati-va ca inca mai aveti cui spune acest cuvant,ca are cine inca va astepta la poarta cu bratele deschise,un inger care mereu va vrea binele si va protejeaza,care te ajuta atunci cand cazi si toti te parasesc.Tata-un om bland cum n-am intalnit in aceasta lume pana acum,a avut o viata plina de greutati si tot bland si bun a ramas,pentru mine era ca un Sfant.S-a purtat cu noi mai mult ca un frate,nu ne-a pedepsit cand greseam,zambea sau tinea supararea in el fara sa ne certe.Taticul meu avea un suflet cum putini pe lumea asta il au,un suflet de inger.Era un om de treaba care nu ar fi facut vreodata rau cuiva.Era tatal meu,ma mandresc cu el si cu mama mea,sunt parintii mei trimisi pe acest pamant sa ne ocroteasca ca niste ingeri pazitori.Nu uitati niciodata ca cel mai scump dar primit de la D-zeu sunt parintii,cel mai frumos cadou primit in aceasta viata,fara ei n-am fi existat:Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi."

Au trecut deja 5 zile de cand tatal meu a murit si doar 1 zi de cand l-am inmormantat. Nici acum nu-mi vine sa cred ca nu mai este, desi uneori am impresia ca am acceptat si ca ma voi impaca cu ideea. Ma amagesc singura, pentru ca de fiecare data imi amintesc ceva care sa ma faca sa plang,durerea e la fel de mare ca-n prima zi cand am aflat cutremuratoarea veste ca taticul meu a murit.Era bolnav cu inima,lua tratament si se simtea bine sau cel putin asa ne zicea,poate ca sa nu ne facem griji,mereu spunea:"ma simt bine".Tatal meu tot timpul muncea desi nu avea voie sa faca efort, cand a murit se imbraca sa plece in padure. Avea incredere, ca totul e bine si s-a comportat ca si cand n-ar fi fost bolnav deloc.N-am apucat sa-mi iau ramas bun,ultima oara mi-a trimis un mesaj intrebandu-ma ce mai facem si ca ne pupa.De as fi stiut ca vorbim intr-un fel pentru ultima oara cate i-as fi spus,de ce nu i-am scris ca-l iubesc,ca nu ma durea mana :((((Nu stim sa-i apreciem pe cei de langa noi,decat dupa ce nu mai sunt...N-am putut sa ma duc des pe la el sa-l vad acum am ramas cu o poza:((. I-as da ani din viata mea sa mai traiasca ,sa-l mai pot vedea,as face un efort si l-as vizita mai des nu de Pasti si de Craciun.Nu puteam accepta ca pentru tatal meu trebuia sa cumparam formol,sicriu si altele.Nu pot sa cred ca nu va mai veni acasa sa doarma,ca i-au luat taful pe care unii si-l doreau de multa vreme.Padurea a fost o parte importanta din viata lui,acum plange dupa el.Taticul meu a ramas orfan de tata la varsta de 5ani ,a cunoscut de mic ce sunt lipsurile si totodata ce e munca si de asta si-a dorit ca noi,fetele lui sa nu ducem lipsa de nimic,ne-a iubit mult si noi la fel, l-am iubit enorm de mult.Si-a dorit baieti iar cand s-a nascut surioara cea mai mica si-l intrebau prietenii lui ce are acum, raspundea:doua fete si-o fata!Dar cea din urma fetita a devenit comoara lui,lumina ochilor,cand vorbea de ea ii straluceau ochii de bucurie.As vrea sa spun ca ne-a iubit la fel dar nu pot,ne-a iubit mult pe toate asta e sigur eram fetele lui tata,iar melodia cu acelasi nume era favorita lui.Desi n-a avut baieti se lauda ca baietii lui sunt cei trei gineri si acum are ,cum n-are baieti?Asa a vrut D-zeu si cu exact doua luni inainte sa moara a avut parte si de un nepotel caruia i-a zis "frumusete" si l-a pupat pe frunte ca de ramas bun.Pentru mine acum a devenit un inger pazitor, tot ce fac el o sa vada, mi-as dori sa fiu buna cum era el ,sa fie mandru de mine si din cauza asta o sa incerc mereu sa fiu un om mai bun.In aceste momente pentru mine, lucrul cel mai rau care se putea intampla, s-a intamplat,lucru de care ma temeam inca din copilarie. Acum nu mai mi-e frica asa tare de nimic,stiu ca daca as muri, tatal meu scump si bun ma asteapta undeva acolo sus si abia astept sa ma stranga din nou in brate.Nu stiu inca cum voi reusi sa depasesc aceste momente,cum sa nu urlu de durere cand ma uit la poza lui sau cand imi amintesc asa multe despre el,pot intelege cu adevarat doar cei care si-au pierdut tatal.D-zeu sa-l odihneasca in pace,d-zeu sa-l ierte.Multumim celor care au fost alaturi de noi in aceste momente grele.Eu nu credeam in oameni,in prieteni dar tatal meu credea,el mereu zicea ca a fost cu un prieten si tinea mult la ei.De acum in memoria ta taticule,voi fi mai buna,nu voi mai crede ca oamenii toti sunt rai si egoisti pentru ca" prietenii tai"au fost toti sa te conduca pe ultimul drum si au varsat lacrimi spunand:D-zeu sa-l ierte!Te vom iubi mereu,nu te vom uita niciodata,vei ramane viu prin amintirile noastre!